<<Spune-mi, te rog, iubito!
De ce vrei sa ma abandonezi?
De ce nu-ti pleci capul macar sa ma vezi?
De ce ochii ti-s tulburatori?
De ce imi dai mii de fiori?>>
Ea nu-mi raspunde-
Dar asteapta- in treacat cate-o mangaiere
Caci, desi nu vrea sa-mi spuna,
Inima-i o cere...
Si n-o-nteleg de ce-i asa,
De ce nu imi vorbeste,
Poate sa ma vada, nu mai voieste.
Ma ridic usor si plec
Nu stiu incotro sa merg...
O iau pe strazi la intamplare
Si parc-o aud strigandu-ma in disperare...
Nu-i raspund si nu ma-ntorc
Si nici din gand nu pot s-o scot...
I-as spune c-o iubesc de nenumarate ori,
Nu m-as opri pana in zori.
As saruta-o toata dimineata,
Pentru ca ea e roua ce-mi reda viata.
I-as privi ochii neincetat,
Fie ca-i soare, fie ca-i innorat...
A-nceput sa ploua si mi-e frig,
Dar orgoliul nu-mi permite sa o strig...
M-a ranit fiindca am lasat-o de multe ori
Dar mi-a si demonstrat ca ma iubeste, adeseori.
Chiar daca e mai mereu rece,
Trec cu vederea, si-mi trece...
Nu as vrea sa o ranesc niciodata,
Nu numai pentru ca o iubesc,
Si pentru ca este fata...
